Acest diamant de 163,41 carate, inclus în categoria "flawless" (fără defecte, n.r.) și montat într-un colier de smaralde și diamante denumit "The Art of Grisogono", a fost vândut cu suma de 33,8 milioane de dolari (taxe și comisioane incluse), au precizat organizatorii licitației.
Suma reprezintă "un nou record de preț pentru un diamant de culoarea D vândut la o licitație", a afirmat Rahul Kadakia, un expert al casei Christie's specializat în bijuterii.
Cumpărătorul nestematei, care a participat la licitație prin telefon, a dorit să își păstreze anonimatul.
"Până în această zi, este cel mai mare diamant D din categoria flawless care a fost scos la licitație", a transmis casa organizatoare atunci când a anunțat că bijuteria va face parte din licitația sa anuală de bijuterii pe care o organizează în mod tradițional la Geneva în luna noiembrie, intitulată "Magnificent Jewels".
Experții casei Christie's au spus că se așteptau ca "această capodoperă de o frumusețe incomparabilă și cu o tăietură rafinată" să fie vândută cu aproximativ 25 de milioane de dolari, relatează Agerpres.
[citeste si]