DCNews Stiri Cea mai rece dimineață de august în România, din ultimii 100 de ani

Cea mai rece dimineață de august în România, din ultimii 100 de ani

Sâmbătă dimineaţa, în toată ţara a fost vreme rece pentru această perioadă. Potrivit meteorologilor, şi pe parcursul zilei valorile termice se vor menţine mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă.

Aceleaşi temperaturi scăzute le vom avea şi duminică dimineaţa, însă de la amiază temperaturile se vor apropia de ceea ce ar fi normal pentru această perioadă.

În zona litoralului vântul va prezenta, sâmbătă, intensificări, astfel că turiştii pot fi în pericol din cauza valurilor mari.

Atenționare nowcasting de ceață 

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, un cod galben de ceaţă, valabil în mai multe zone din ţară, în intervalul orar 08:00 şi 10:00.

Local, în judeţele Alba, Mureş, Braşov, Covasna şi Harghita se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m, izolat sub 50 m.

Între orele 08:25 şi 10:00 local în zonele joase de relief din județele Cluj și Maramureș se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m, izolat sub 50 m.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele