Herbert Heran şi Marin Lindauer au studiat iniţial mai multe albine în timp ce zburau deasupra unui lac. Astfel, dacă suprafaţa lacului era perturbată de unde sau valuri, albinele zburau normal, însă dacă suprafaţa apei era perfect nemişcată, ca o oglindă, albinele pierdeau din altitudine şi se prăbuşeau în apă.
Studiul a fost realizat în 1963, iar cercetătorii au concluzionat că albinele au nevoie de indicii vizuale în timpul zborului pentru a naviga. Cu toate astea, cercetătorii moderni au concluzionat că, de fapt, albinele privesc spre sol în timp ce zboară pentru a-şi regla altitudinea.
Astfel, o echipă a realizat un tunel dreptunghiular lung de 220 centimetri, cu oglinzi pe tavan şi pe podea şi au eliberat în tunel mai multe albine. Acestea au zburat o perioadă menţinând o altitudine constantă.
Iniţial, tavanul a fost retras, dezvăluind o oglindă în spatele său şi dublând, practic, înălţimea tunelului, dar albinele nu au păţit nimic. Când, însă, podeaua s-a transformat în oglindă, iar solul părea de două ori mai departe, albinele au început să se prăbuşească. Acestea erau la acel moment la înălţimea de 40 cm.
După ce atât tavanul cât şi podeaua au devenit oglinzi, albinele au început să piardă altitudine după doar 8 cm înălţime.
CITEŞTE ŞI Noi luptători împotriva criminalității. Albinele ar putea să găsească cadavrele oamenilor dispăruți
Efecte similare la piloţii de avioane
Descoperirile sunt extrem de similare cu dezorientarea spaţială pe care o experimentează uneori piloţii de avioane. Când aceştia nu pot vedea viteza în raport cu solul, au tendinţa de a se strădui să menţină altitudinea ridicată.
Tocmai de aceea, instrumentele avioanelor sunt extrem de importante, pentru că îi ajută pe piloţi să treacă peste aceste iluzii şi să ţină avionul în aer, scrie Science Alert.
De altfel, la altitudini mari, oamenilor li se spune adesea să nu se uite în jos, pentru a nu cădea. Dacă o albină, însă, ar urma aceleaşi instrucţiuni şi nu s-ar uita în jos, atunci inevitabil s-ar prăbuşi.