DCNews Stiri Cazul unui șofer de TIR care a venit la dr. Sorin Băilă: A ajuns în stadiu grav pentru că nu mergea deloc pe jos

Cazul unui șofer de TIR care a venit la dr. Sorin Băilă: A ajuns în stadiu grav pentru că nu mergea deloc pe jos

Tir. Sursa Foto: Freepik

Dr. Sorin Băilă, medic primar în chirurgie vasculară, doctor în științe medicale, cu supraspecializări în chirurgia vasculară de urgență și flebologie la Spitalul Clinic SANADOR, a explicat în cadrul Interviurilor DC Medical, la DC News, într-o emisiune realizată de jurnalistul Val Vâlcu, ce trebuie să știm despre boala ocluzivă arterială periferică, o afecțiune vasculară gravă, adesea depistată târziu. În discuție, medicul a adus în atenție și un caz clinic care i-a rămas în minte, subliniind importanța mersului pe jos și a mișcării regulate pentru prevenția și evoluția acestei boli.

"Am avut mulți pacienți, dar mi-a rămas în minte un șofer de TIR..."

"Profesiile adesea obligă pacienții la un oarecare sedentarism. Am avut mulți pacienți, dar mi-a rămas în minte un șofer de TIR care își parca mașina în fața casei, se urca în TIR și mergea cât mergea, prin toată Europa, mai oprea prin parcări, și a venit la mine în momentul în care s-a instalat un stadiu superior al acestei afecțiuni din punct de vedere clinic. Dacă în primele stadii apare durerea la mers, următorul stadiu este strâns corelat cu severitatea afectării arteriale, cu o durere permanentă și în special nocturnă. Dânsul a venit în această situație și după ce am făcut evaluările imagistice, am constatat că aorta, după emergența arterelor renale, era complet ocuzionată. Deci, un stadiu foarte avansat de boală, depistat foarte târziu, strict din cauza faptului că acea persoană nu mergea pe jos. Fie că este comod, fie că are o profesie care îl obligă să stea în cea mai mare parte a zilei pe un scaun, pe un fotoliu, și dacă în general activitatea zilnică nu implică un exercițiu fizic, atunci pot să apară multe probleme” a explicat dr. Sorin Băilă. 

CITEȘTE ȘI: Semnul unei boli grave, de multe ori ignorat. Dr. Sorin Băilă, SANADOR: Cauzele durerii de picioare, în mers

VEZI TOATĂ EMISIUNEA AICI:

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele