DCNews Stiri Candidaţii respinşi de CSM vor participa la noi interviuri organizate de Ministerul Justiţiei

Candidaţii respinşi de CSM vor participa la noi interviuri organizate de Ministerul Justiţiei

Justiție. Foto: Unsplash

Ministerul Justiţiei a anunţat, marţi seara, că va organiza noi interviuri cu candidaţii care au primit aviz negativ din partea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Este vorba despre Cristina Chiriac - propusă pentru funcţia de procuror general, Marinela Mincă - propusă procuror-şef adjunct la DNA şi Gill-Julien Grigore-Iacobici - pentru funcţia de procuror-şef adjunct al DIICOT.

Potrivit MJ, interviurile urmează să aibă loc pe 7 aprilie, începând cu ora 9:00.

Celelalte propuneri la şefia marilor parchete

Pentru celelalte propuneri ale ministrului Justiţiei la şefia marilor parchete, bilanţul CSM este următorul:

*** trei avize pozitive: Codrin Horaţiu Miron (nominalizat pentru funcţia de procuror-şef al DIICOT), Viorel Cerbu (procuror-şef al DNA) şi Marius-Ionel Ştefan (procuror-şef adjunct al DNA);

*** balotaj (trei voturi "pentru" şi trei "împotrivă"): Alex Florenţa - candidat la funcţia de procuror-şef adjunct al DIICOT şi Marius Voineag - pentru funcţia de adjunct al procurorului general, conform Agerpres.

CITEȘTE ȘI: Două concluzii cheie la bilanțul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru 2025
 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele