DCNews Politica Bogdan Chirieac amintește o declarație-cheie făcută de Nicușor Dan despre viitorul Executiv. Trece din prima Guvernul Tomac?

Bogdan Chirieac amintește o declarație-cheie făcută de Nicușor Dan despre viitorul Executiv. Trece din prima Guvernul Tomac?

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

”Eu cred că, după o lună în care a așteptat Nicușor Dan - și ne-a anunțat că va numi o personalitate care va trece din prima Guvernul, ne-a spus asta!- înseamnă că are garanțiile necesare pentru ca Guvernul acesta să treacă” a spus analistul politic Bogdan Chirieac, la România TV, amintind și că secretarii de stat vor rămâne pe poziții în viitorul Executiv în care miniștrii vor fi experți în domeniile lor. 

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pentru poziția de prim-ministru al României pe Eugen Tomac. Negocierile pentru susținerea Guvernului Tomac, cu partidele, încep de luni

”Nu o să fac experimente”

În urmă cu aproximativ o lună, președintele Nicușor Dan declara: ”Nu o să fac experimente și nu cred că este util pentru România de azi să facem experimente în care propunem prim-miniștri și să-i lăsăm să vadă dacă adună sau nu o majoritate. Deci, ceea ce vreau să obțin în urma acestor discuții cu partidele este să am o propunere de prim-ministru și, bineînțeles, elemente de program compatibile pe chestiuni esențiale care să adune o majoritate înainte de a desemna prim-ministrul.”

În 5 mai 2026, imediat după căderea Guvernului Bolojan, președintele preciza că ”vom avea un nou Guvern pro-occidental într-un termen rezonabil, exclud varianta alegerilor anticipate”. 

Din 4 iunie 2026, de la desemnarea premierului, termenul ”rezonabil” prinde contur: 

  • Conform Constituției României, premierul desemnat are la dispoziție un termen de maximum 10 zile de la desemnare pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului și întregii liste a Guvernului.
  • Termenul limită pentru finalizarea negocierilor și prezentarea Guvernului Tomac în fața parlamentarilor este jumătatea lunii iunie 2026. 

Citește și: Surse: Cum arată lista scurtă a miniștrilor din cabinetul Eugen Tomac. Numele vehiculate și ironia lui Adrian Năstase
 

Știri similare din categoria Guvern Vezi toate articolele