Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit în această seară despre Mesia Bolojan.
”Sigur, după falsificarea alegerilor din 2024, au apărut aşa, nişte 'Mesia'. A fost Georgescu 'Mesia' până acum câteva luni. El era 'omul providenţial, trimis de Dumnezeu' să ne dea benzină cu un leu, apă, hrană şi ce mai era acolo. S-a răsuflat Mesia ăla, s-a inventat alt Mesia - 'Mesia Bolojan' - şi ăsta de neschimbat şi de neînlocuit” a spus fostul președinte.
Bolojan, un om ”nedreptățit”
Traian Băsescu a continuat: ”Eu nu spun că Bolojan trebuie acuzat, dar partidele nu pot să pună orgoliu pentru un om nedreptăţit, cum e Bolojan, deasupra interesului naţional. Deci liberalii trebuie să înţeleagă, sigur, domnul Bolojan poate să îşi continue campania de pregătire a alegerilor prezidenţiale. (...) Da, presupun că va candida şi atunci poate să facă foarte bine din funcţia de preşedinte al Senatului. Se întoarce înapoi la Senat, preia funcţia de acolo".