DCNews Stiri Balena eșuată pe coasta baltică a Germaniei nu a reușit să se elibereze

Balena eșuată pe coasta baltică a Germaniei nu a reușit să se elibereze

Sursa foto: Freepik, @gudkov

O balenă cu cocoaşă care a eşuat în repetate rânduri pe bancurile de nisip din apropiere de coasta baltică a Germaniei nu a reuşit să se elibereze, informează luni agenţia DPA, potrivit Agerpres. 

Animalul se afla luni în Golful Wismar, după cum a declarat pentru DPA un purtător de cuvânt al poliţiei maritime din acest oraş situat în nordul Germaniei. "Da, este încă acolo. Situaţia este aceeaşi ca ieri", a precizat purtătorul de cuvânt.

Animalul nu s-a mişcat din acel loc în care luni era mai puţină apă decât duminică, ceea ce îngreunează situaţia animalului.

Purtătorul de cuvânt nu a putut spune ce se va întâmpla în continuare. Experţii vor decide paşii următori, după ce vor evalua situaţia.

Starea de sănătate a balenei nu este una bună

Balena cu cocoaşă a atras atenţia mass-media după ce, în urmă cu o săptămână, a eşuat pe un banc de nisip din largul plajei Timmendorfer, în nordul Germaniei, lângă oraşul Lübeck.

Animalul a fost eliberat joi. Balena a eşuat ulterior în Golful Wismar, de unde iniţial a reuşit să se elibereze singură.

Potrivit experţilor, starea de sănătate a balenei de 12-15 metri nu este una bună. 

VEZI ȘI: O balenă care abia a fost salvată după ce a rămas blocată în nisip a eșuat din nou în largul coastei Germaniei / foto în articol

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele