DCNews Stiri Autoritățile din Brașov, depășite de situația urșilor: 25 de apeluri la 112 într-o singură noapte

Autoritățile din Brașov, depășite de situația urșilor: 25 de apeluri la 112 într-o singură noapte

Sursa foto: Freepik, @baronizan2

Un număr de 25 de cazuri de prezenţă a ursului în municipiul Braşov au fost sesizate în cursul nopţii de joi spre vineri la 112, fiind un record absolut, numărul alertelor fiind ridicat chiar şi pentru această perioadă în care fenomenul a crescut, potrivit Agerpres. 

Conform Primăriei Braşov, în noaptea de joi spre vineri a mai fost împuşcat un urs, fiind al treilea exemplar eutanasiat în această lună.

"În primă fază, s-a încercat alungarea lui prin mijloace acustice şi vizuale, dar acesta nu doar că nu a reacţionat, dar a continuat să mănânce inclusiv în prezenţa oamenilor. Având în vedere că acesta mai fusese semnalat şi în zilele anterioare, în aceeaşi zonă şi lipsa lui de reacţie la prezenţa omului, a fost luată decizia extragerii prin împuşcare, în momentul în care s-au îndeplinit condiţiile de siguranţă pentru acest lucru. Din păcate, în această dimineaţă, un alt urs a fost semnalat în aceeaşi zonă (Strada Jepilor - n.r.), urşii fiind animale teritoriale", a transmis Primăria Braşov.

Conform specialiştilor, în pădurile aparţinând de municipiul Braşov trăiesc 110 urşi, în timp ce numărul lor optim ar fi 12.

VEZI ȘI: Situația urșilor din România, scăpată de sub control: Adevăratul motiv pentru care nu se iau măsuri

Un alt exemplar a fost împuşcat

Pe parcursul lunii mai au fost înregistrate peste 120 de apeluri la 112 privind prezenţa urşilor în municipiul Braşov.

În 70 dintre cazuri, animalul nu a mai fost observat la sosirea patrulelor de jandarmi, în alte 50 de situaţii, urşii au fost alungaţi către zonele împădurite din care intraseră în oraş.

Două exemplare au fost tranchilizate în zona Şprenghi şi relocate la Timişu de Sus, însă unul s-a întors ulterior în oraş, fiind văzut în spatele unei şcolii. Pentru că erau îndeplinite toate condiţiile de siguranţă prevăzute de lege, animalul a fost împuşcat.

Un alt exemplar a fost împuşcat în cartierul Noua, după ce a fost capturat în cuşca amplasată de Primărie. După tranchilizare, s-a constatat că ursul mai fusese capturat şi relocat anterior, având crotaliu de identificare, astfel că, potrivit prevederilor legale, animalul a fost eutanasiat.

VEZI ȘI: Urșii nu apar brusc în mijlocul orașelor sau hotelurilor. Tudor Tim Ionescu atrage atenția că în spatele fiecărui incident există ani de ignorare a semnalelor din teren și de lipsă de prevenție

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele