DCNews Stiri Armenia se îndepărtează de Rusia: Acord pentru coridorul Trump și subvenții pentru export spre UE

Armenia se îndepărtează de Rusia: Acord pentru coridorul Trump și subvenții pentru export spre UE

Președintele Rusiei, Vladimir Putin (dreapta), și premierul Armeniei (stânga), Nikol Pașinian, participă la o întâlnire la Kremlin, la Moscova, Rusia, 1 aprilie 2026. Sursa Foto: Agerpres.

Armenia a răspuns joi sancţiunilor ruseşti prin anunţarea unui acord cu SUA privind proiectul coridorului TRIPP, impulsionat de preşedintele american Donald Trump, şi printr-o decizie de subvenţionare a produselor agricole armene destinate exportului către Uniunea Europeană, relatează agenţia EFE.

"Tocmai am semnat acordul-cadru asupra proiectului TRIPP. Secretarul de stat (american) Marco Rubio l-a semnat şi el şi l-a trimis Armeniei. Prin urmare, documentul este pregătit pentru ratificare", a transmis într-un comunicat ministrul armean de externe Ararat Mirzoian.

Proiectul TRIPP (Trump Route for Peace and Prosperity), convenit anul trecut la Casa Albă în cadrul unei întâlniri trilaterale între liderii Armeniei, Azerbaidjanului şi Statelor Unite, urmăreşte să conecteze Europa şi Asia prin Caucaz cu şosele, linii feroviare şi infrastructuri pentru gaz şi petrol. De asemenea, coridorul TRIPP va lega Azerbaidjanul de enclava sa Nahicevan printr-o şosea de 42 de kilometri care traversează Armenia. Proiectul ar putea diminua mult prezenţa şi influenţa Rusiei în Caucazul de Sud.

Pe fondul degradării relaţiilor sale cu Erevanul, Moscova a impus sancțiuni

Într-o decizie separată, guvernul armean a aprobat joi subvenţii pentru exportul de fructe, legume şi flori destinate exportului către ţările UE, Regatul Unit şi Canada, facilitate acordată companiilor agricole afectate de sancţiunile ruseşti impuse în ultimele săptămâni.

Pe fondul degradării relaţiilor sale cu Erevanul, Moscova a impus de asemenea sancţiuni asupra altor produse importate din Armenia, respectiv apă minerală, peşte, coniac şi vin. Rusia a ameninţat de asemenea Armenia că îi va suspenda livrările de petrol şi gaze la preţuri preferenţiale dacă guvernul de la Erevan continuă apropierea de UE.

După ce preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luna trecută că Armenia ar putea să nu mai plătească doar 177 de dolari pentru mia de metri cubi de gaze naturale, ci 600 de dolari, la fel ca europenii, vicepremierul rus Alexei Overciuk a cerut joi guvernului armean să organizeze "cât mai curând" un referendum prin care să decidă dacă rămâne în Uniunea Economică Eurasiatică sau se alătură UE.

"Noi nu putem ajuta financiar o ţară care-şi vede viitorul în UE, care se pregăteşte pentru un război cu Rusia. De ce să ajutăm o asemenea ţară? Cum să dăm bani cuiva care mâine ar putea lupta împotriva noastră?", s-a întrebat vicepremierul rus.

"Trebuie să vedem cine câştigă (duminică în alegeri) şi apoi luăm decizii. Aşadar, dacă forţele pro-europene câştigă, înseamnă că Armenia se îndreaptă spre UE", a indicat acelaşi oficial rus, referindu-se la alegerile legislative care au loc în Armenia pe 7 iunie.

Armenia ar putea pierde până la 355 de milioane de dolari în urma sancţiunilor ruseşti

Potrivit experţilor consultaţi de portalul Gazeta.ru, Armenia ar putea pierde până la 355 de milioane de dolari în urma sancţiunilor ruseşti, întrucât între 80% şi 95% din producţia sa agricolă este direcţionată către piaţa rusă.

Armenia, o ţară cu aproximativ 3 milioane de locuitori şi lipsită de ieşire la mare, a avut în mod tradiţional legături strânse cu Rusia, care deţine şi o bază militară pe teritoriul său. Aceste relaţii au intrat însă în declin după ce fostul jurnalist şi politician armean de opoziţie Nikol Paşinian a devenit premier în 2018 în urma protestelor pe care le-a condus. Considerat de Rusia un politician pro-occidental, venit la putere în urma unei "revoluţii colorate", el nu a primit sprijin din partea Moscovei în războaiele cu Azerbaidjanul din anii 2020 şi 2023.

În urma unei ofensive a Azerbaidjanului în 2023, Armenia a pierdut complet provincia azeră cu populaţie majoritar armeană Karabah, pe care o preluase sub control după războiul desfăşurat la începutul anilor '90. În cele din urmă, populaţia armeană din Karabah s-a refugiat în Armenia, iar cele două ţări au încheiat un acord de pace şi premierul Paşinian şi-a continuat politica de distanţare faţă de Rusia şi de apropiere de SUA şi UE, adoptând de asemenea o lege prin care a lansat procesul de aderare a Armeniei la blocul comunitar, conform Agerpres. 

CITEȘTE ȘI: Armenia refuză „mărul otrăvit“ al Rusiei, cu o săptămână înainte de alegerile parlamentare

Tensiunile dintre Rusia și Armenia escaladează. Premierul Pașinian nu merge la summitul UEA: Nu e o căsătorie
 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele