DCNews Stiri Aproape 200 de animale au murit într-un incendiu la o fermă din Brăila. O persoană a fost rănită

Aproape 200 de animale au murit într-un incendiu la o fermă din Brăila. O persoană a fost rănită

Foto: Freepik / stockgiu

Un incendiu puternic a avut loc la o fermă de pe raza localității Grădiștea (Brăila), iar în urma acestuia aproape 200 de animale au murit, iar un bărbat a fost rănit în încercarea de a evacua animale, notează Realitatea Plus.

”Pompierii au acţionat pentru limitarea propagării incendiului şi evacuarea animalelor.

Ulterior, s-a constatat că incendiul se manifesta la trei grajduri şi s-a reuşit limitarea propagării şi extinderii incendiului. În încercarea de a evacua animalele, o persoană a suferit arsuri de gradele 1 şi 2.

Victima, un bărbat de 33 de ani, a fost preluată de echipajul Serviciul de Ambulanţă Judeţean Brăila şi transportată la UPU Brăila”, transmite ISU Brăila.

Astfel, după o primă evaluare, au ars două grajduri cu o suprafață de aproximativ 800 mp. cu bunurile aferente (aparate de muls, stand de răcire, material lemnos, furaje), dar și circa 40 porcine, 70 ovine și 80 bovine. 

Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect, au stabilit pompierii.

Citește și: Incendiu puternic la o fermă din Tulcea. Aproape 3.000 de oi au murit

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele