Căprioarele și bizonii rămași vii au ajuns să roadă scoarța copacilor în disperarea lor de a supraviețui. Scenele cutremurătoare au ieșit la iveală după ce organizațiile pentru protecția animalelor au sesizat autoritățile, cerând intervenție imediată. Patru zile mai târziu, sesizarea a devenit anchetă penală, iar autoritățile au început să tragă concluzii.
Prefectul județului Cluj, Maria Forna, a explicat situația cu claritate: "Cauza decesului celor 214 animale este în primul rând lipsa de hrană. În ultimii doi ani de zile, aceste animale nu au mai beneficiat nici de vaccinuri, nici de tratamentele corespunzătoare."
Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare erau conștienți de condițiile de la ferma groazei. Luna trecută, au efectuat un control, însă nu au reușit să împiedice tragedia. Autoritățile evită să ofere explicații clare despre modul în care situația a degenerat atât de grav.
Potrivit șefului IPJ Cluj, Radu-Adrian Moșuțan ”poliția știe din 2025, că a fost o sesizare pentru furt de animale, și de aceea ne-am sesizat pentru celelalte infracțiuni, în urma anchetei desfășurate”.
Ferma de bizoni a fost făcută acum 12 ani și a încasat peste 10 milioane de lei
Ferma de bizoni a fost făcută acum 12 ani și a încasat, pe parcursul existenței sale, peste 10 milioane de lei de la Agenția pentru Plăți în Agricultură. În prezent, autoritățile se concentrează pe salvarea animalelor care mai sunt în viață.
Prefectul Maria Forna a anunțat implicarea centrelor medicale. "Centrele medicale din zona Gherla-Dej o să fie implicate în procesul nostru de tratare și de intervenție medicală pe animalele care încă sunt vii, dar sunt în stare gravă."
Mai multe asociații pentru protecția animalelor și-au exprimat disponibilitatea de a prelua bizonii și căprioarele rămase și de a le asigura îngrijirea necesară. Între timp, imaginea fermei rămâne simbolul unei tragedii care putea fi prevenită, conform Observator.
CITEȘTE ȘI: Care sunt diferențele dintre zimbru, bizon și bivol