DCNews Stiri Anastasia Berezovska, ucraineanca suspectată de atentatul cu bombă din Monaco, găsită împușcată lângă Kiev

Anastasia Berezovska, ucraineanca suspectată de atentatul cu bombă din Monaco, găsită împușcată lângă Kiev

Anastasia Berezovska, ucraineanca suspectată de comiterea atacului cu bombă care l-a vizat pe Vadim Ermolaev, un om de afaceri bogat de origine ucraineană, la Monaco. Sursa foto: X

Anastasia Berezovska, ucraineanca dată în urmărire internațională pentru atentatul cu bombă din Monaco, în urma căruia omul de afaceri Vadim Ermolaev și familia sa au fost răniți, a fost găsită moartă, împușcată, în apropiere de Kiev

Ucraineanca suspectată de comiterea atacului cu bombă care l-a vizat pe Vadim Ermolaev, un om de afaceri bogat de origine ucraineană, la Monaco săptămâna trecută, a fost găsită fără viaţă luni seară în apropiere de Kiev, a relatat marţi publicaţia Ukrainska Pravda, potrivit Reuters.

Publicaţia, care citează surse din agenţiile de aplicare a legii, scrie că femeia a fost împuşcată, cadavrul ei fiind găsit luni, în jurul orei locale 23:00 (20:00 GMT).

Afaceristul ucrainean și familia sa, răniți în atac

Într-o alertă roşie emisă anterior de Interpol se preciza că principalul suspect al atacului de la Monaco este Anastasia Berezovska, o ucraineancă în vârstă de 39 de ani, vorbitoare de limba germană, căutată de autorităţile din Monaco pentru tentativă de asasinat, plasare a unui dispozitiv exploziv într-un loc public cu intenţie criminală, şi conspiraţie criminală.

Procurorul adjunct din Monaco a declarat săptămâna trecută că atacatoarea părăsise principatul pe jos, ajungând în Franţa, de unde a fugit cu maşina spre Germania via câteva ţări europene, printre care Italia.

Vadim Ermolaev, partenera lui de viaţă şi fiul lor au fost răniţi în atacul comis luni, 29 iunie.

Doi suspecți reținuți după moartea ucrainencei

Ukrainska Pravda, citând o altă sursă din cadrul agenţiilor de aplicare a legii, a mai scris că doi suspecţi au fost deja reţinuţi în legătură cu acest caz.

Unul dintre ei este un ofiţer din Direcţia Principală de Informaţii (HUR) ucraineană, iar celălalt este un fost ofiţer dintr-o structură de aplicare a legii.

Poliţia ucraineană şi HUR nu au răspuns până acum solicitării adresate de Reuters de a comenta.

Ermolaev primise cetăţenia cipriotă în 2019 şi fusese plasat sub sancţiuni de statul ucrainean în 2023. Potrivit media ucrainene, sancţiunile au fost motivate de faptul că el continuase să facă afaceri în Crimeea anexată de Rusia, potrivit Agerpres. 

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri