Într-o postare publicată pe Facebook, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că a avut, „împreună cu ministrul Finanțelor, domnul Alexandru Nazare, prima întâlnire exploratorie de negociere cu compania Pfizer, la Washington DC“.
„Discuțiile s-au desfășurat într-un ton echilibrat, profesionist, axat pe identificarea unor soluții concrete pentru România. Nu vorbim doar despre o obligație financiară, ci despre responsabilitatea de a transforma această situație într-un beneficiu real pentru pacienți.
Propunerea noastră, formulată în baza mandatului primit de la Guvernul României a fost de continuare a negocierilor pentru convertirea sumei datorate în medicamente inovatoare destinate pacienților oncologici și celor cu boli rare.
Am reiterat importanța sistemului de sănătate și parteneriatul solid pe care România îl are de zeci de ani cu Pfizer, precum și deschiderea pentru dezvoltarea unor colaborări viitoare în domeniul cercetării și dezvoltării farmaceutice. România are nevoie de acces la inovație, iar acest tip de parteneriat poate accelera acest proces.
În perioada următoare, reprezentanții companiei Pfizer vor reveni cu un răspuns privind cadrul tehnic de continuare a discuțiilor și posibilitatea ca această propunere să fie analizată și aprobată la nivelul board-ului de conducere al Pfizer.
Este un proces care nu se încheie astăzi. Dar este un început important.
În astfel de momente, responsabilitatea nu este să explicăm trecutul, ci să construim soluții pentru viitor“, a precizat Alexandru Rogobete pe Facebook.