Fostul director de la CFR Călători, Alexandru Noapteș, nu a putut justifica suma de 6,3 milioane de lei pentru perioada 2005-2007. Prin urmare Comisia de verificare de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a dispus sesizarea CAB în vederea confiscării sumei nejustificate.
Potrivit Agenţiei Naţională de Integritate (ANI), diferenţa între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada 2005 - 2007 de către Alexandru Noapteş ar fi mult mai mare, de aproximativ 2,7 milioane de euro.
Alexandru Noapteș, împreună cu alți doi foști colaboratori de la CFR, Nacu Vanghele și Nicolae Iosub, au fost trimiși în judecată de către procurorii DNA, în august 2010 pentru o delapidare de 700.ooo de euro, potrivit Agerpres.