Administrația Națională de Meteorologie a emis alertă meteo de Cod Galben de vijelii. Vântul va atinge, la rafală, viteze de 70 km/h.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o alertă meteo de Cod Galben valabilă până la ora 23:00, de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ.
”Pe parcursul zilei de miercuri (8 iulie) în cea mai mare parte a țării vor fi intensificări ale vântului și vijelii cu viteze de 50...70 km/h, iar pe arii restrânse de peste 80 km/h. Vor fi perioade cu averse însemnate cantitativ, descărcări electrice și grindină de mici și medii dimensiuni (1...3 cm) pe arii extinse în nordul Crișanei, Maramureș, Transilvania, Moldova și Dobrogea și local în Oltenia și Muntenia. În intervale scurte de timp (1...3 ore) vor fi cantități de apă de 15...30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp” au anunțat meteorologii.
De joi, în țară ”vremea va fi în general instabilă pe parcursul zilei în zonele de deal și de munte, precum și în centrul, estul și sudul țării unde local vor fi înnorări temporar accentuate, averse (15...20 l/mp și izolat peste 30 l/mp), descărcări electrice și condiții de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil și astfel de fenomene vor fi posibile doar izolat. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în prima parte a intervalului la munte, îndeosebi pe creste (rafale în general de 60...70 km/h), dar local și cu viteze mai mici și în rest, mai ales în timpul ploilor. Valorile termice vor fi în scădere și în regiunile sudice, astfel în majoritatea zonelor se vor situa sub mediile multianuale specifice lunii iulie; temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 grade în Transilvania și Moldova și 30 de grade în sudul Olteniei și al Munteniei, iar cele minime se vor situa între 5...6 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 19 grade pe litoral” anunță meteorologii prognoza pentru țară.
În București, joi, ”valorile termice, în scădere față de ziua anterioară, se vor situa sub mediile multianuale specifice acestei date. Cerul va avea înnorări pe parcursul zilei, mai accentuate după-amiaza și seara când vor fi averse (5...8 l/mp și izolat posibil peste 15 l/mp), descărcări electrice și intensificări ale vântului (viteze în general de 40...45 km/h). Noaptea, cerul se va degaja treptat, în primele ore vor mai fi posibile ploi slabe de scurtă durată (1...3 l/mp), iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 26...28 de grade, iar cea minimă de 13...15 grade”.