DCNews Stiri Alertă cu bombă pe Aeroportul din Chișinău: Pasagerii au fost evacuați

Alertă cu bombă pe Aeroportul din Chișinău: Pasagerii au fost evacuați

Sursa foto: Freepik

Până în acest moment, autoritățile din Republica Moldova nu au oferit prea multe informații, însă pasagerii și angajații au fost evacuați de urgență. La fața locului au intervenit specialiști ai Ministerului Afacerilor Interne. 

Poliția de Frontieră a demarat procedurile necesare pentru securizarea perimetrului. 

Deocamdată, procedurile de check-in și înregistrarea zborurilor au fost oprite, iar cursele ar putea suferi modificări care vor fi anunțate ulterior de autorități. 

„Procedura de înregistrare este suspendată și există posibilitatea unor modificări ale zborurilor planificate”, au transmis reprezentanții Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF) din Republica Moldova

„Recomandăm călătorilor care au un zbor planificat pentru ziua de astăzi să verifice statutul zborului pe panoul online al aeroportului. Mizăm pe înțelegerea dumneavoastră și vă îndemnăm la calm. Revenim cu detalii”, au mai transmis aceștia. 

Conform datelor publicate pe site-ul aeroportului, cel puțin două curse aeriene au fost deja amânate. Este vorba despre zborurile Chișinău-Varșovia și Chișinău-Londra. 

VEZI ȘI: Minor arestat preventiv după ce a rănit un tânăr cu un briceag în fața unui centru comercial din Pitești

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele