DCNews Stiri Accident în Pasajul Victoriei. Tramvai și autobuz, deviate / Update: 5 persoane rănite

Accident în Pasajul Victoriei. Tramvai și autobuz, deviate / Update: 5 persoane rănite

Foto: Agerpres

Vineri, în jurul orei 17:45, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel la 112 cu privire la faptul că în Pasajul Victoriei s-a produs un accident de circulaţie, în care au fost implicate două vehicule din cadrul STB.

Cum s-a întâmplat accidentul din Pasajul Victoriei


"Din informaţiile preliminare, conducătorul unui tramvai care se deplasa în Pasajul Victoriei, către str. Doctor Felix, a intrat în coliziune cu un autobuz care se deplasa în aceeaşi direcţie", precizează sursa citată, care adaugă că mai multe persoane primesc îngrijiri medicale la faţa locului, cinci dintre acestea fiind transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate, patru fiind pasageri care se aflau în autobuz şi una din tramvai", arată poliţiştii rutieri.

Ambii conducători de vehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind zero, informează Brigada Rutieră. Au fost aplicate restricţii de circulaţie în Pasajul Victoriei, sensul către str. Doctor Felix. 

Știrea inițială

Circulaţia tramvaielor de pe linia 1 şi a autobuzelor de pe linia 182 este temporar deviată din cauza unei tamponări care a avut loc în Pasajul Victoriei. În urma impactului mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, a anunţat vineri Societatea de Transport Bucureşti (STB).

Anunțul STB

"STB informează că astăzi, 17 octombrie, în jurul orei 17:45, a avut loc o tamponare între un tramvai al liniei 1 şi un autobuz al liniei 182, în Pasajul Victoriei, pe sensul de mers către Bd. Banu Manta. Potrivit informaţiilor preliminare, tramvaiul care se deplasa prin pasaj către Str. Dr. Felix a intrat în coliziune cu autobuzul aflat în faţa sa.

În urma impactului, mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la faţa locului, iar patru dintre acestea au fost transportate la spital pentru investigaţii suplimentare", informează STB.

Conducătorii testați cu aparatul etilotest

Conducătorii celor două vehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero.
Circulaţia tramvaielor de pe linia 1 şi a autobuzelor de pe linia 182 este temporar deviată. În prezent, traficul rutier este restricţionat în Pasajul Victoriei, pe sensul către Str. Dr. Felix.

În paralel, Poliţia Brigăzii Rutiere efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. STB tratează cu maximă seriozitate acest incident şi a demarat de urgenţă o anchetă internă.

În paralel, Poliţia Brigăzii Rutiere efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, notează Agerpres.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele