Intervenţie de urgenţă, cu elicopterul SMURD, pentru salvarea vieţii unei adolescente în vârstă de 17 ani, din Gura Humorului care a suferit un accident pe pârtia de schi din Cârlibaba.
Adolescenta a fost găsită iniţial inconştientă, prezentând un traumatism cranio-cerebral, pierderea stării de conştienţă, amnezie retrogradă şi un hematom epicranian frontal stâng. De asemenea, a suferit un traumatism la nivelul coloanei cervicale, manifestat prin durere, fără deficit motor, şi un traumatism toraco-abdominal, a transmis coordonatorul SMURD Iaşi, dr. Diana Cimpoeşu.
Potrivit sursei citate, după ce elicopterul SMURD a ajuns la Iaşi, adolescenta a fost preluată de un echipaj de terapie intensivă mobilă şi transportată la UPU de la Spitalul de Neurochirurgie, unde specialiştii efectuează investigaţiile medicale necesare şi urmează să stabilească tratamentul.