Universitatea „Spiru Haret” şi-a lăsat pe drumuri studenţii din Bacău

universitatea-spiru-haret-bacau-desfiintat
universitatea-spiru-haret-bacau-desfiintat

Studenţii băcăuani înscrişi la Universitatea „Spiru Haret” au fost anuntaţi că trebuie să se deplaseze personal, la fiecare testare, tocmai în Constanţa, asta după ce conducerea universităţii a luat decizia de a închide filiala Bacău, informează ziarul Deşteptarea.

Autor: Adi Stroescu

universitatea-spiru-haret-bacau-desfiintat"S-a închis universitatea de aici din Bacău. Ne-au anunţat abia după o luna de la începerea anului universitar. Nimeni nu a crezut ca e adevarat. Dar s-a confirmat că e aşa şi că trebuie să ne dăm toate examenele de semestru în Constanţa. Dacă trebuia luată această masura era normal să-i vizeze pe studenţii care abia se înscriu, nu pe toţi ceilalti. Eu sunt în anul IV la Drept. Nu-mi permit cheltuiala de a ma duce la fiecare examen tocmai în Constanţa. De aceea m-am şi înscris la această facultate, că îmi dădea posibilitatea de a învăţa în sistem ID şi de a da examenele aici, în Bacău. Nu mi se pare normal. Nici să ne transferam la alte universităţi nu putem că a început deja noul an universitar. Nu mai spun ca ne-au dublat şi taxa, de la 11 milioane la 20. Banii ni i-au luat, dar fără să ne spună că nu vom mai avea unde învaţa. E bătaie de joc", a declarat, Alina Prăjişteanu, o studentă de la filiala Bacău a Universităţii "Spiru Haret" (USH).

Închiderea filialei a fost cofirmată şi de alţi studenţi, unii dintre ei grefieri la Judecătoria Bacău, care s-au înscris la facultate pentru completare de studii.

Conducerea a refuzat dialogul

Conducerea USH Bacău a refuzat orice dialog cu presa. Iritat de faptul că proprii studenţi au "demascat" problemele din Bacău, prof. Liviu Aur, director, nu a dorit să comenteze nimic

"Dacă sunteţi student, veniţi la birou să discutam. Dar dacă sunteţi de la presă, eu nu am ce să comentez. Detalii puteţi primi doar de la Bucureşti", le-a declarat directorul Aur jurnaliştilor de la Deşteptarea.

Cei de la Centru au confirmat

De cealalta parte, conducerea centrală a USH a confirmat faptul că filiala din Bacău a fost închisă şi a motivat această decizie prin noile prevederi ale Legii Educaţiei 1/2011.

"Universitatea «Spiru Haret» a avut şi are permanent în vedere găsirea de soluţii moderne şi eficiente pentru excelenta derulare a procesului de învăţământ. Aceste eforturi au dus la dezvoltarea unei baze materiale şi a unor facilităţi de nivel european, puse la dispoziţia tuturor studenţilor noştri. Faptul că studenţii Universităţii «Spiru Haret», care locuiesc în Bacău, trebuie să se deplaseze la sediile facultăţilor la care sunt înscrişi - centrul universitar din Constanţa este doar un exemplu, pentru a-şi susţine examenele, a fost impus de reglementările legale recente", a declarat Gavrilă Inoan, şef Birou Comunicare şi Relaţii Publice USH Bucureşti.

Fara autorizaţie?

Gavrilă Inoan a continuat şi a adăugat că "acestă decizie a aparut ca urmare a intrării în vigoare a Legii Educaţiei Naţionale 1/ 2011, care stipulează expres, în capitolul 3, secţiunea a II-a, art. 138, aliniat 5, următoarele: «Nomenclatorul domeniilor şi al programelor de studii universitare, domeniile şi programele de studii universitare acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, forma de învăţământ sau limba de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi, propus de către agenţiile de evaluare a calităţii care au evaluat fiecare program, se stabilesc anual prin hotărâre a Guvernului, promovată de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, înaintea datei de 31 martie a anului respectiv."

Iar HG la care face referire (966 din 29 septembrie 2011), care a fost publicată în Monitorul Oficial nr.697 din 1 octombrie 2011 prevede că: "Se aprobă structura instituţiilor de învăţământ superior de stat, domeniile de studii universitare de licenţă şi specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, forma de învăţământ sau limba de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi." "Ca atare, nu Universitatea «Spiru Haret» a decis ca studenţii săi să susţina examenele în alte oraşe decât Bacău.

Mai mult decat atât, având în vedere că HG 966/ 29 septembrie 2011 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 697 doar la 1 octombrie 2011, Universitatea «Spiru Haret» nu a avut posibilitatea, nici măcar în ultima zi de înscrieri - 30 septembrie, să informeze studenţii despre continutul acestor reglementări. Pentru a veni în sprijinul studenţilor săi, Universitatea «Spiru Haret» a făcut toate diligentele cerute de lege pentru a găsi o formulă prin care să soluţioneze, măcar din viitorul an universitar, situaţia în cauză. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului urmează să ia o decizie în acest sens. În momentul în care vom primi această hotărare, îi vom informa pe toţi cei interesaţi", a conchis Gavrilă Inoan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel