Am petrecut câteva zile de concediu în țară, parcurgând 1.240 km și vizitând patru orașe minunate.
Am plecat din București cu mașina personală marți, 31 august, iar prima oprire a fost făcută la Mausoleul de la Mateiaș, în județul Argeș. La alți 22 km distanță se afla Peștera Dâmbovicioara, al doilea obiectiv vizitat marți. După ce am făcut turul, am pornit către Peștera Liliecilor, obiectiv aflat la alți 40 km depărtare. Pe la ora 16 am ajuns la pensiunile din Fundata, județul Brașov, unde am avut cazare. Aici am mâncat și ne-am bucurat de o seară la munte (fotografia de mai jos, n.r.).
Foto: O seară la munte în județul Brașov
În dimineața zilei de miercuri, 1 septembrie, am servit micul dejun și am plecat la drum. Prima oprire a fost la Brașov, unde am ajuns în doar 40 km. În drum s-a aflat și Bran, un obiectiv care merită vizitat, însă nu a făcut obiectivul excursiei noastre. În Brașov am petrecut o oră și jumătate, după care am plecat spre Târgu Mureș. În 110 km, după aproximativ o oră și 40 de minute, am ajuns la Sighișoara, un alt oraș foarte frumos care trebuie vizitat. Fiindcă îl văzusem recent, am trecut doar pe la supermarket și ne-am continuat drumul (încă 55 km).
Ajunși în Mureș pe la 17:40, am dus bagajele la locația unde ne-am cazat și am ieșit să mâncăm în micuțul centru al orașului. Restaurantul ales a fost unul memorabil, iar nota de plată a fost foarte mică pentru calitatea mâncării. După alte câteva ture de vizitat centrul orașului, ne-am întors în cameră și ne-am odihnit.
Foto: Un elefant, la Grădina Zoologică din Târgu Mureș
Joi, 2 septembrie, am hotărât să mergem la grădina zoologică din oraș, lăudată de mulți ca fiind cea mai frumoasă din țară. Ajunși în vârful platoului Cornești în doar 2-3 km de unde eram cazați, am luat un hot dog ca mic dejun și am fost să vizităm obiectivul. Cel mai mult ne-am bucurat de cei doi elefanți, pe care îi puteți vedea în poza de deasupra.
După vizită, ne-am urcat în mașină și am mai coborât la Cluj-Napoca. Cei 130 km i-am parcurs într-o oră și 50 de minute. Chiar dacă era trecut de miezul zilei, vremea a fost destul de rea, așa că ne-am plimbat ce ne-am plimbat și ne-am oprit la o terasă din centrul istoric. Aici ne-am văzut cu un prieten din oraș care ne-a condus în parcul Cetățuia, de unde am putut vedea de deasupra toată urbea. Cele trei ore petrecute de mașină în parcare ne-au costat 24 de lei, un tarif de luat în calcul. Pentru că trebuia să mâncăm, am mers la un mall din Vestul orașului unde am stat puțin și la cumpărături. La 19:30 plecasem din Cluj și am ajuns înapoi la cazare, în Târgu Mureș, într-o oră și jumătate.
Foto: Salina Turda din județul Cluj
În ultima zi, vineri, 3 septembrie, am hotărât să vizităm celebra Salină Turda, chiar dacă am parcurs jumătate din același drum de joi. Surpriza neplăcută a fost aglomerația din orașul clujean. Salina a fost frumoasă, însă aglomerația dinăuntru a lăsat de dorit. Am fost dezamăgiți că nu au dorit mai mulți tineri să folosească treptele pentru a coborî și urca și au stat în schimb la coadă la lift, unde nu au dat prioritate persoanelor vârstnice sau celor care nu puteau depune efortul de a parcurge câte 13 etaje.
Am plecat din Turda și am parcurs 150 kilometri în două ore și 40 de minute pentru a ajunge în Sibiu. Am trecut pe lângă Alba Iulia, oraș vizitat de asemenea recent, însă Cetatea Alba Carolina merită neapărat văzută de cine nu a mai fost.
La Sibiu am băut o cafea în centrul orașului și ne-am bucurat de un asfințit cald și de vreme mult mai bună decât am avut la Cluj-Napoca. Cei 275 de km din Sibiu până în București au fost parcurși în 4 ore, însă ar fi putut dura mai mult dacă am fi oprit la Dedulești, județul Argeș, pentru a mânca preparate la grătar.
În total, am petrecut o noapte la munte, am vizitat patru orașe minunate (Brașov, Târgu Mureș, Cluj-Napoca și Sibiu) și am fi putut opri în alte destinații care trebuie neapărat văzute cum ar fi Sighișoara și Alba Iulia. Astfel, distanța parcursă în total în cele patru zile a fost de 1240 km, cu mențiunea că 505 kilometri am făcut în ultima zi, conducând în total opt ore.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu