Protecția Consumatorilor avertizează asupra produselor care se vând ca fiind "tradiţionale". Vezi lista falsurilor

mezeluri-stricate
mezeluri-stricate

"Parizer ca la bunica", ce conţine E-uri, "fasole bob gustos", adus din China şi ambalat în România, salam de casă şi cârnaţi afumaţi, vândute ca fiind "tradiţionale" fără a fi înregistrate, au fost găsite de ANPC, 73% dintre cei peste 400 de comercianţi verificaţi având nereguli.

Constantin Cerbulescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilora declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că în ultima perioadă s-a constatat la comercializarea produselor alimentare utilizarea excesivă, până la derizoriu, a termenilor "tradiţional", "tradiţionalitate", "reţetă tradiţională", "tradiţie".

El a precizat că, în perioada 13-21 octombrie, ANPC a făcut un control la nivel naţional, fiind verificaţi 402 operatori economici, dintre care la 296 (73,6 la sută) au fost găsite nereguli. Inspectorii au verificat legalitatea utilizării termenilor "tradiţional", "reţetă tradiţională" sau a produselor alimentare cu indicaţie geografică sau cu denumire de origine, potrivit Mediafax.

"Am găsit «parizer ca la bunica». Am avut şi eu bunică, şi nu făcea parizer. Bunicile nu fac parizer cu fel de fel de stabilizatori şi benzoaţi", a spus Cerbulescu.

Inspectorii au găsit "fasole tradiţional bob gustos", un produs care în realitate provine din China, fiind ambalat în România, dar care are denumire ce induce consumatorilor ideea falsă de produs tradiţional românesc, snacks-uri din cartofi, diverse sortimente, care aveau pe ambalaj menţiunea tradiţional fără a fi atestate, "zacuscă tradiţională", denumire nejustificată utilizată pentru mai multe produse provenite de la diferiţi producători, covrigei superiori tradiţionali cu roşii, busuioc şi oregano, cu rozmarin, cu ulei de măsline, cu mac, cu tărâţe de grău, produs neînregistrat ca fiind tradiţional.

De asemenea, au fost descoperite produse sub denumirile salam de casă tradiţional, cârnaţi afumaţi tradiţionali, parizer tradiţional, salam primavera tradiţional, produse care nu sunt înregistrate ca "tradiţionale".

Şeful ANPC a subliniat că aceste nereguli au fost găsite în supermarketuri, în magazinele proprii ale fabricilor, dar şi la târgurile tradiţionale care se organizează periodic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel