Locomotiva unui tren a luat foc, pasagerii au fost evacuaţi. Anca Boagiu are ghinion

Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

Locomotiva unui tren personal care circulă pe relaţia Brad - Arad a luat foc, luni seară, înainte de staţia din oraşul arădean Ineu, pasagerii fiind evacuaţi pe câmp, în timp ce pompierii din zonă au stins flăcările, niciun călător nefiind rănit.

Cum a pus în pericol viaţa oamenilor ministrul Transporturilor, Anca Boagiu – VIDEO

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, garnitura de tren circula pe ruta Brad - Arad, iar înainte cu cinci kilometri de oraşul Ineu locomotiva a luat foc, astfel că mecanicii au oprit trenul în câmp şi au evacuat pasagerii. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Arad, Sorina Ambruş, două autospeciale de intervenţie ale pompierilor din Ineu au ajuns în câteva minute la locul incidentului şi au stins flăcările. "Incendiul a afectat doar locomotiva, fără a se extinde la vagoane şi nu există răniţi, nici din rândul personalului, şi nici din rândul pasagerilor", a spus Ambruş, potrivit Mediafax.

Pompierii nu au stabilit, deocamdată, cauzele izbucnirii incendiului.

Trenul este compus din locomotivă şi trei vagoane de călători, iar în acesta se aflau aproximativ 150 de pasageri care, la ora transmiterii acestei ştiri, aşteaptă pe câmp să fie duşi la Ineu, fie cu un autocar, fie cu aceeaşi garnitură de tren tractată de altă locomotivă.

Update: Locomotiva era diesel, potrivit Agerpres, deci nu poate fi vorba despre vreun scurtcircuit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel