Lansarea proiectului 'Culori radiofonice în 1001 de voci'. Patriarhul Daniel: Arta nu are handicap

Copiii şi tinerii cu dizabilităţi trebuie sprijiniţi să-şi pună în valoare talentele, pentru că este posibilă implicarea lor în domenii care le deschid noi direcţii de dezvoltare profesională, a afirmat marţi seară patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, la lansarea proiectului 'Culori radiofonice în 1001 de voci'.

Proiectul, dedicat copiilor nevăzători sau cu deficienţe de vedere, realizat de Radio Trinitas al Patriarhiei Române, a fost lansat în Sala Mare a Ateneului Român.

'Vocile lor au reuşit să dea viaţă fiecărui personaj de basm, depăşind orice prejudecăţi şi demonstrând că arta nu are handicap, oferindu-le ascultătorilor ocazia de a pătrunde în lumea frumoasă a basmului românesc, care este o expresie a înţelepciunii româneşti, inspirată din credinţa religioasă populară şi morala creştină', a spus patriarhul.

Întâistătătorul BOR a elogiat efortul şi talentul copiilor implicaţi în acest proiect.

'Aceste basme tradiţionale româneşti sunt interpretate, potrivit rigorilor teatrului radiofonic, de tineri cu dificultăţi de vedere, dintre care unii sunt total nevăzători, însă atenţia, priceperea şi căldura cu care aceşti tineri au reuşit să interpreteze personajele sunt dovada talentelor dăruite lor de Dumnezeu, pe care ei le-au cultivat şi înmulţit în peste cele 180 de ore de înregistrare în studioul Radio Trinitas din Bucureşti', a adăugat PF Daniel.

[citeste si]

Patriarhul a acordat fiecărui copil implicat în proiect Diploma de onoare a Centrului de Presă Basilica, iar organizatorilor şi persoanelor care au sprijinit această iniţiativă le-au fost decernate Ordinul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi Diploma Omagială Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul. Directorul general al Filarmonicii 'George Enescu', Andrei Dimitriu, a afirmat că proiectul reprezintă 'un mesaj de solidaritate creştină cu aceia care sunt în situaţii delicate, dar care pot avea o contribuţie la fel de meritorie în zidirea cuvântului societăţii noastre'. 'Cred că este important ca acest mesaj de solidaritate să se extindă în toată lumea creştină. Europa are nevoie de solidaritate creştină astăzi şi cred că din România se poate transmite acest mesaj extrem de important pentru viitorul continentului', a spus Dimitriu. Potrivit directorului Radio Trinitas, Ciprian Olinici, proiectul educaţional, cultural şi social 'Culori radiofonice în 1001 de voci' este unul unic, născut în urmă cu doi ani, care îşi propune să valorifice vocaţia unor copii cărora societatea le oferă puţine şanse de a-şi pune în valoare talentul şi de a le da acorda demnitate şi un statut.

'Atunci când închideţi ochii, când ascultaţi aceste CD-uri sau emisiunile pe care le vom difuza conţinând aceste producţii nu vă veţi da seama că vocea care pune în lumină, în viaţă opere vechi, opere consacrate din spaţiul cultural românesc sunt copii care nu văd sau văd parţial. Acest cuvânt al lor este asemenea cuvântului nostru', a spus Olinici. Jurnalista Adriana Ene, iniţiatorul proiectului 'Culori radiofonice în 1001 de voci' al Radio Trinitas, a subliniat că important este ca acesta să continue prin dezvoltarea altor programe care să ducă la integrarea în societate a copiilor nevăzători. În cadrul evenimentului de la Ateneul Român, protagoniştii proiectului au recitat şi au interpretat vocal sau la pian, singuri sau împreună cu formaţia de muzică veche Trei Parale, o serie de texte ori piese care se regăsesc pe CD-urile realizate. Proiectul constă în realizarea a cinci CD-uri cu tot atâtea basme româneşti - 'Prâslea cel voinic şi merele de aur', 'Zâna Zorilor', 'Făt-Frumos din lacrimă', 'Harap Alb' şi 'Greuceanu'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel