Școala e nou-nouță. Conducerea și-a dat seama prea târziu că mobilierul nu ajunge pentru toate sălile. A comandat mobilier, dar mai durează până când ajunge. Elevii cară în spate acum nu doar cărți și caiete. Ei se adaptează sălilor de clasă noi-nouțe și vin și cu perne și pături. Profesorii își adaptează stilul de predare, pentru ca elevii să scrie mai puțin, potrivit Știrile PRO TV.
Directoarea școlii spune că nu a știut că mobilierul nu ajunge. Conducerea inspectoratului școlar Dâmbovița a rămas uimită când a aflat de situația școlii de la Pietrari. A fost declanșată o anchetă pentru a vedea cine se face vinovat.
Până când producătorul de mobilă va onora comanda, elevii vor continua să învețe stând pe jos.