120 de persoane, elevi și profesori de la Liceul Teoretic William Shakespeare din Timișoara au fost evacuate din cauza unui incendiu pornit de la un corp de iluminat dintr-o clasă, transmite ISU Timiș, scrie Agerpres.
Potrivit sursei menționate, nu au fost înregistrate victime.
”Astăzi, 12.03.2024, la ora 13:09, am fost solicitați să intervenim în Timișoara, în Piața Romanilor, pentru lichidarea unui incendiu care se manifesta la un corp de iluminat într-o sală de clasă, la un liceu.
La locul intervenției s-au deplasat din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Timișoara o Autospecială de primă intervenție și comandă, o Autospecială de stingere cu apa si spumă și o ambulanta SMURD tip B, cu 1 ofițer si 10 pompieri”, au transmis, marți reprezentanții ISU Timiș.
Astfel, pe timpul apelului a fost dispusă evacuarea clasei în care s-a manifestat incendiul, precum și a spațiilor în care exista posibilitatea propagării fumului, precum și întreruperea alimentarii cu energie electrică a scolii.
”La sosirea la locul intervenției, incendiul era lichidat, iar spațiul era inundat cu fum, fiind ventilata sala de clasă. Au fost evacuate un număr de 6 clase, cu un număr de 120 de profesori si elevi”, a mai precizat ISU Timiș.
Nimeni nu a necesitat îngrijiri medicale.
Citește și: Incendiu într-o zonă de lux din Capitală