DCNews Stiri Internațional Yanis Varoufakis, imagine fabuloasă la plecarea din sediul guvernului de la Atena

Yanis Varoufakis, imagine fabuloasă la plecarea din sediul guvernului de la Atena

Ministrul grec de finanțe, Yanis Varoufakis, a oferit, luni după-amiază, imaginea zilei la părăsirea sediul guvernului din Atena: călare pe motocicletă, cu soția în spate și având pe urmele lui o armată de fotografi.

Yanis Varoufakis a demisionat, luni, la o zi după victoria categorică a echipei "NU" la referendumul privind propunerile creditorilor internaționali. Oficialul elen a precizat că decizia sa este menită să faciliteze ajungerea la un nou acord, anunțând, totodată, că va "purta cu mândrie dezgustul creditorilor".

În după-amiaza aceleiași zile, Yanis Varoufakis a părăsit sediul guvernului din Atena într-o manieră demnă de filmele de la Hollywood.  

Fotografiile surprinse la momentul în care fostul ministru elen de Finanțe a părăsit sediul guvernului de la Atena au devenit virale pe internet. Presa britanică a scris, potrivit stirileprotv.ro, că ministrul demisionar știe să-și facă "exitul", aluzie ironică la un tot mai posibil Grexit.

Yanis Varoufakis, DEMISIE. Ministrul grec de finanțe și-a dat demisia

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional