Schimbarea domiciliului nu este chiar simplă.
Vine la pachet cu o serie de formalități. Ai mașină? Atunci ai de făcut câteva lucruri. Există un pas important care nu trebuie uitat și anume mutarea dosarului fiscal al autoturismului la noul domiciliu. Ce trebuie să faci dacă te muți în Sectorul 4 al Capitalei?
În primul rând, proprietarul mașinii trebuie să ceară dosarul fiscal de la organul fiscal corespunzător vechiului domiciliu. Apoi documentele trebuie depuse la Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 4. Procedura poate fi făcută online.
Cum se depun documentele
Persoanele care nu au cont în aplicația Primăriei Sectorului 4 pot folosi platforma start.ps4.ro. Acolo trebuie selectate, pe rând:
Depune o cerere - DGITL4 - Persoane fizice - Auto - punctul 8: „Declarație fiscală mijloace de transport – ca urmare a modificării adresei de domiciliu de pe raza teritorială a altui județ/sector pe raza Sectorului 4”.
În cadrul acestei secțiuni sunt indicate și documentele pe care contribuabilul trebuie să le depună.
Există însă și o variantă mai simplă pentru persoanele care au deja cont în aplicația Primăria Sectorului 4. Solicitarea poate fi transmisă direct din contul personal.
Atenție la termen: Declarația trebuie depusă în 30 de zile
Legislația stabilește și un termen. Atunci când intervine o situație care modifică impozitul pe mijloacele de transport, inclusiv schimbarea domiciliului, sediului sau punctului de lucru, contribuabilul trebuie să depună declarația fiscală privind autoturismul la organul fiscal local competent pentru noua adresă. Termenul este de 30 de zile de la data modificării. Impozitul pe mijlocul de transport, stabilit în funcție de noile condiții, va fi datorat începând cu data de 1 ianuarie a anului următor. Cei care se mută în Sectorul 4 și au o mașină trebuie să știe că schimbarea adresei din actul de identitate nu este singura formalitate! Și situația fiscală a autoturismului trebuie actualizată.