Cei doi au interpretat piesa "In the end" pe scena de la Vocea României.
Jurații nu au fost foarte mulțumiți de interpretarea celor doi concurenți. Smiley i-a comparat cu două mașini foarte puternice "turate într-a întâia", iar Tudor Chirilă a spus că au falsat.
„Știi cum mi s-a părut? Ca și cum ai avea un Ferrari și un Lamborghini și i-ai ține așa turați într-a întâia. Au niște voci foarte puternice. Cred că va merge mai departe cu Cosmin. Așa cred eu.”, a spus Smiley
„Mie nu mi-a plăcut pentru că mi s-a părut că toată emoția pe care ați pus-o în joc nu a reușit să compenseze cu faptul că ați falsat, că împreună se auzea fals și asta este un feedback pe care eu vi-l ofer și cred că e ok să mai spunem și chestiile astea. Nu ați fost bine nici împreună și nici separat. Nu vreau să pară prea dramatic. Dacă sunteți pe scena asta în dueluri e clar că momentul are o anumită calitate și nu e ușor de ajuns la acea calitate. Dar noi vorbim de momente foarte bune, bune și momente mai puțin bune, toate însă pornind de la bine in sus.”, a spus Tudor Chirilă.
Irina Rimes a decis să meargă mai departe cu Cosmin Mariciuc
„Cred că cel mai aproape cu comentariul de ceea ce ne-am dorit să facem a fost Smiley și are foarte multă dreptate când a zis că am pus două mașini scumpe la turație minimă. Frică mea a fost la un moment dat să nu apăsați prea tare pe accelerație pentru că v-am zis, cumva, că important este să transmiteți pe piesa asta și nu să demonstrați cine are cea mai bună voce. Să strigați unul la altul nu mi s-a părut ok nu pentru etapa asta, nu pentru duetul vostru, nu pentru personalitățile voastre. O să merg cu cel care a turat mai puțin. O să merg cu Cosmin.”, a spus Irina Rimes la Vocea României, de la PRO TV.
Iuliana Galia este prima concurentă eliminată de la Vocea României în această seară.