Potrivit declaraţiei de avere completată în 6 iunie 2011 de către primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, soţia sa, Monica Apostu, a obţinut în calitate de avocat un venit anual mai mare decât al soţului său, şi anume 269.475 lei, în timp ce edilul a obţinut ca primar un venit anual de 43.847 lei, iar ca profesor universitar la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca un venit anual de 32.849 lei.
Conform aceleiaşi declaraţii de avere postată pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, Sorin Apostu are un teren agricol de 6.03 hectare în localitatea mureşeană Cristeşti, un apartament de 35 de metri pătraţi în Cluj-Napoca, pe care l-a cumpărat în 2003 împreună cu soţia sa, o casă de locuit tot în Cluj-Napoca, de 185 de metri pătraţi, moştenită de către soţia sa Monica Apostu, în 1996, o altă casă de locuit de 100 de metri pătraţi, donaţie din anul 1990, în Focşani, şi o casă de vacanţă de 98 de metri pătraţi, în Câmpeneşti, Apahida, împreună cu soţia sa, construită în 2008.
Primarul Sorin Apostu mai deţine un autoturism Audi A4, fabricat în 2008.