DCNews Stiri Vâlcea. Armă artizanală, descoperită de polițiști

Vâlcea. Armă artizanală, descoperită de polițiști

Potrivit acestora, puşca este confecţionată artizanal, nu are serie şi nici număr şi a fost găsită în husă, într-o zonă cu vegetaţie deasă. 'Cei doi bătrâni au descoperit arma aruncată la marginea unei livezi şi au sesizat poliţia prin 112.

Echipa operativă şi poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase s-au deplasat imediat la faţa locului, unde au descoperit o armă artizanală de vânătoare. Zona în care a fost găsită puşca ar fi fond de vânătoare', a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea. Poliţiştii au deschis dosar penal în acest caz şi fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele