Cursa a fost operată cu un avion Airbus 220 și în timp ce se afla la nivelul de zbor FL400 (aproximativ 13.000 metri) a înregistrat un fum puternic și echipajul a trebuit să aterizeze de urgență pe aeroportul din Viena.
La o săptămână după aterizarea de urgență a unui Airbus în Graz, Austria, unul dintre însoțitorii de bord răniți în urma incidentului a decedat. „Cu mare întristare și în adâncă durere, trebuie să anunțăm că al nostru coleg tânăr a decedat pe 30 decembrie 2024 în spitalul din Graz", a anunțat compania aeriană elvețiană, scrie presa din Austria.
Directorul Swiss Air, Jens Fehlinger, a declarat că întreaga companie este „profund șocată de moartea colegului nostru". Șeful companiei a transmis condoleanțe familiei decedatului din partea întregului personal.
Airbus 220 al Swiss Air a fost nevoit să aterizeze de urgență
Pe 23 decembrie, un Airbus 220-300 al Swiss Air, care urma să zboare de la București la Zürich cu 74 de pasageri, a fost nevoit să aterizeze de urgență în Graz din cauza unei probleme la motor și a emiterii de fum în cockpit și în cabină. Mai multe dintre cele cinci membre ale echipajului au suferit răni.