DCNews Stiri Ungureanu, în Vrancea: Nu anunţăm Apocalipsa la televizor

Ungureanu, în Vrancea: Nu anunţăm Apocalipsa la televizor

ungureanu3

Aflat la ședința cu autoritățile locale în Vrancea, Mihai Răzvan Ungureanu, a adresat un apel  la seriozitate în rezolvarea problemelor grave din judeţ, puternic afectat de căderile de zăpadă.

"Seriozitate, seriozitate, seriozitate. Ăsta e cuvântul de ordine. Nu stăm să ne văicărim la televizor, nu anunţăm Apocalipsa. De asta suntem un stat puternic", a spus premierul Mihai Răzvan Ungureanu.

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu, însoţit de ministrul Apărării Naţionale şi cel al Administraţiei şi Internelor, a ajuns, sâmbătă dimineaţă, cu elicopterul, în localitatea vrânceană Dumbrăveni, declarând că a venit "la muncă".

Întrebat unde va merge, premierul a răspuns: "Unde e nevoie, la muncă", apoi a adăugat: "Să o luăm din loc, timpul e preţios".

Cei trei au fost aşteptaţi de prefectul judeţului Vrancea, Sorin Hornea, de preşedintele Consiliului Judeţean, Marian Oprea, precum şi de militari.

Ulterior, Ungureanu, Oprea şi Berca s-au urcat într-o maşină, plecând la sediul Primăriei Dumbrăveni, unde, la ora transmiterii acestei ştiri, are loc o şedinţă a comandamentului pentru situaţii de urgenţă.

Premierul urmează să viziteze şi localităţile Bogza Căiata şi Dumitreşti, izolate din cauza zăpezii.

Citește și:

După cinci zile de certuri, Guvernul instituie situația de urgență în Vrancea

Băsescu, la Predeal să se relaxeze, Ungureanu la făcut pârtie

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele