În interviu, Semjen s-a referit la situația cetățenilor de etnie maghiară din România, Serbia, Slovacia și Ucraina și a spus că până la finalul mandatului actualului Executiv, Ungaria va acorda cetățenie unui număr de peste un milion de maghiari care trăiesc peste hotare și că niciun Guvern nu a cheltuit mai mult pentru a-i ajuta pe aceștia să își păstreze identitatea lingvistică și culturală.
Cu privire la situația minorității maghiare din România, vicepremierul Zsolt Semjen a spus că Guvernul de la Budapesta va lua măsuri ferme contra atacurilor asupra unor lideri maghiari locali și asupra unor școli aflate sub patronajul Bisericii, atacuri "menite să intimideze". El a mai spus că lupta împotriva corupției este importantă, dar că este "absurd" că lideri maghiari au fost acuzați de fapte de corupție "pe baze evident false".
[citeste si]
Despre rezultatul alegerilor legislative de luna trecută, Semjen a declarat că este o chestiune de interes național pentru Ungaria ca UDMR să facă parte din Parlamentul României și că rezultatul obținut de partid la scrutinul din decembrie 2016 este "foarte bun".