Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, îi invită pe bucureşteni să petreacă Revelionul alături de el în Piaţa Constituţiei la petrecerea organizată de Primăria Municipiului Bucureşti şi ArCuB, informează un comunicat.
La petrecerea dintre ani, pe scena din Piața Constituției, începând cu ora 19,30 bucureștenii se pot delecta în compania concurenţilor X Factor, iar de la ora 20,00 protagoniștii spectacolelor vor fi Iris, Proconsul, Bere Gratis, Vunk, Voltaj, Direcţia 5, Pepe, Smiley şi CRBL. Ultimii care vor susține concerte vor fi membrii trupei Zdob şi Zdub, într-un recital care va începe la ora 0,15 şi se va încheia în jurul orei 1,00 dimineaţa.
Pe ritmuri compuse şi orchestrate de pianistul Bogdan Ota, finalist al concursului "Norvegienii au talent", locuitorii Capitalei, prezenți în Piața Constituției, vor admira un foc spectaculos de artificii, timp de 15 minute.