Fântâna lui Neptun, care a fost complet restaurată în 2018, a fost construită în secolul al 16-lea pentru a a celebra căsătoria unui membru al Casei Medici cu o Arhiducesă a Austriei.
Înregistrări video și o imagine cu fața blurată a turistului, ambele postate de primar pe rețeaua socială X, fosta Twitter, par să-l arate pe turist în timp ce se urcă pe monumentul istoric din inima orașului italian.
Nardella a scris că bărbatul a fost identificat datorită camerelor de supraveghere. Potrivit Deutsche Welle, este vorba despre un turist german de 22 de ani. Nardella a spus că bărbatul a fost sancționat cu o amendă substanțială.
O bucată de marmură s-a rupt în momentul în care turistul s-a urcat pe carul de luptă al fântânii, copita calului fiind avariată, a relatat DW.
„Nu există nicio justificare împotriva vandalismului asupra moștenirii culturale”, a spus Nardella.
În această vară au existat numeroase cazuri de turiști care au deteriorat monumente istorice din Italia.
Un grup de turişti germani a dărâmat luna trecută o statuie veche de 150 de ani dintr-o vilă italiană.
Au fost, de asemenea, incidente repetate în care mai muți turiști au degradat Colosseumul din Roma. Tot la Roma, un videoclip bizar arăta o turistă care urcă pe Fontana di Trevi pentru a-și umple sticla cu apă.
Aceste evenimente l-au determinat pe ministrul italian al Turismului să-i acuze pe turiștii care se comportă neadecvat că sunt „vandali” și „nu respectă” moștenirea culturală a țării, arată digi24.