"În ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale prezente la faţa locului, cele două victime nu au răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarate decedate", au precizat reprezentanţii ISU Sibiu.
S-a deschis dosar penal
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanţelor în care a avut loc incidentul, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.
"Din primele cercetări efectuate de către poliţişti a reieşit faptul că un bărbat de 43 de ani şi un minor de 9 ani, cetăţeni străini, s-ar fi aflat într-o piscină gonflabilă, iar din cauze care urmează a fi stabilite, s-ar fi electrocutat", a transmis IPJ Sibiu.
La faţa locului au intervenit două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de primă intervenţie şi una de stingere, precum şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean. De asemenea, intervin şi elicopterele SMURD Braşov şi Târgu Mureş, notează Agerpres.