DCNews Stiri Un şofer de 70 de ani din Târgovişte a intrat în plin în cinci maşini staţionate. Sunt mai mulți răniți

Un şofer de 70 de ani din Târgovişte a intrat în plin în cinci maşini staţionate. Sunt mai mulți răniți

Imagine cu o ambulanță. Foto: Agerpres

Un şofer de 70 de ani a intrat cu autoturismul, marţi, în cinci maşini staţionate pe strada Laminorului din Târgovişte, transmite Agerpres. În urma impactului, mai multe persoane au fost rănite şi au ajuns la spital, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa.

"Din verificările efectuate la faţa locului a reieşit faptul că un bărbat, de 70 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe strada Laminorului, din municipiul Târgovişte, în împrejurări ce urmează a fi stabilite ulterior, ar fi intrat în cinci autoturisme staţionate. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cauza şi împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul", precizează IPJ Dâmboviţa.

Patru persoane au ajuns la spital

La faţa locului s-a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD.

"La sosirea echipajelor o persoană de sex masculin a fost găsită inconştientă, ulterior aceasta fiind transportată la spital. În urma evenimentului patru persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare", anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele