Un copil de doar 4 ani, din comuna Cozmești din Vaslui a fugit de la grădiniță fără ca educatoarea să-și dea seama. A mers singur pe jos un kilometru jumătate și a ajuns acasă speriat și murdar.
“A umblat prin sat vreo jumătate de oră, iar când a ajuns acasă era speriat, mozolit de glod și se scăpase șI pe el. A zis că s-a întâlnit cu o mașină, cu câini, care l-au lătrat, s-a ferit de ei, a plâns și a fugit. Când am sunat-o pe doamna educatoare să îi spunem că băiatul e acasă, dumneaei nu știa că a plecat. Credea că e la baie”, a povestit tatăl băiatului.
Cazul a ajuns și în atenția Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, care a trimis de urgență un inspector la fața locului. Educatoarea va fi cercetată de o comisie de disciplină ce va fi formată la nivelul unității de învățământ, iar apoi Consiliul de Administrație al școlii va stabili ce sancțiune va primi, precizează Vremea Nouă.