Conform BBC, este vorba despre un indian, în statul Tamil Nadu, care a fost declarat mort, luni, după ce ajunsese la un spital privat. Deocamdată nu se știe ce fusese în neregulă cu el. Bărbatul, pe numele său Balasubramanyam, a fost pus într-un congelator până a doua zi, când a fost descoperit tremurând chiar de groparii care veniseră să-l ducă pe ultimul drum.
Bătrânul a ajuns viu la un alt spital, de această dată de stat, însă, vineri dimineața, acesta a fost declarat cu adevărat decedat. Nu se știe cum a supraviețuit indianul de 74 de ani orele petrecute în congelator, notează BBC. Jurnaliștii britanici au contactat atât familia răposatului, cât și primul spital, însă nu au obținut vreun comentariu.