DCNews Stiri Social Un băiețel de 1 an și 8 luni, înecat în timpul unei plimbări cu grădinița

Un băiețel de 1 an și 8 luni, înecat în timpul unei plimbări cu grădinița

foto ilustrativ

Un băieţel de un an şi opt luni s-a înecat, luni, în timp ce era cu alţi micuţi şi educatoarele la o plimbare de recreere pe un iaz ornamental din Timişoara.

Poliţiştii Secţiei 2 Timişoara au fost sesizaţi că pe Calea Martirilor, într-un iaz ornamental, se află un minor înecat. La faţa locului, poliţiştii au constatat că este vorba de un băieţel de un an şi opt luni, care fusese scos pentru recreere într-un spaţiu amenajat în aer liber, din proximitatea grădiniţei, împreună cu ceilalţi copii, iar după un timp a fost constatată lipsa acestuia.

"În urma manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical a fost declarat decesul băieţelului", arată o informare de presă a Poliţiei Timiş.

Surse judiciare au declarat pentru Agerpres că respectivul areal aparţine unui restaurant, care are amenajat iazul, nefiind deschis publicului. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi se efectuează verificări şi cu privire la supravegherea copiilor.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele