DCNews Stiri Un autocamion s-a răsturnat pe DN7 și a luat foc. Circulația rutieră, blocată

Un autocamion s-a răsturnat pe DN7 și a luat foc. Circulația rutieră, blocată

FOTO: Freepik

Circulația între Pitești și Râmnicu Vâlcea a fost temporar blocată după ce un autocamion condus de un cetățean sârb s-a răsturnat pe DN 7 și a luat foc, în noaptea de miercuri spre joi, scrie Agerpres, citând un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

Potrivit comunicatului menționat, accidentul s-a produs în localitatea Drăganu.

”Din verificările preliminare (...) s-a stabilit că un bărbat de 67 de ani, din Serbia, care conducea un ansamblu auto pe DN 7, din direcția Vâlcea către Pitești, (...) în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, într-o curbă periculoasă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și s-a răsturnat într-o râpă în afara părții carosabile. În urma accidentului, ansamblul auto a luat foc”, se precizează în comunicat.

Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș a anunțat că la fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială pentru stingerea incendiilor, o autospecială cu modul de hidroperforare, două autospeciale de descarcerare și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la întregul ansamblu auto.

Șoferul a fost rănit ușor și a fost evacuat din cabină, fiind ulterior transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, însă nu a rămas internat. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

”Traficul rutier a fost blocat, pentru a permite echipajelor de pompieri să stingă incendiul”, se mai arată în comunicatul IPJ Argeș.

Citește și: Microbuz cu elevi, implicat într-un accident rutier produs pe DN 1. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele