DCNews Stiri Umbra lui Morinari Watanabe președintele Federației Internationale de Gimnastică în scandalul diplomatic de la Cluj. De ce s-a ignorat avertismentul MAE?

Umbra lui Morinari Watanabe președintele Federației Internationale de Gimnastică în scandalul diplomatic de la Cluj. De ce s-a ignorat avertismentul MAE?

Sursa: Freepik

Scandalul diplomatic iscat în jurul competiției internaționale de gimnastică ritmică de la Cluj trebuie analizat într-un context mult mai larg decât cel al unei simple dispute privind afișarea unui drapel și intonarea unui imn.

În centrul acestei controverse se află Morinari Watanabe, președintele Federației Internaționale de Gimnastică (FIG) și unul dintre principalii susținători ai revenirii sportivilor ruși în competițiile internaționale.

Foarte probabil aceasta ar fi trebuit să participe la competiția de la Cluj, ceea ce dă o semnificație aparte în contextul pozițiilor exprimate de-a lungul timpului de președintele FIG și al relațiilor sale cu reprezentanții sportului rus.

Watanabe a fost una dintre vocile importante ale sportului internațional care au susținut revenirea sportivilor ruși în competiții, iar în martie 2025 președintele FIG s-a deplasat la Moscova, unde a avut întâlniri cu oficiali și reprezentanți ai sportului rus, într-o perioadă în care agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei continua.

Vizita și poziționările sale au provocat controverse și au ridicat întrebări privind apropierea conducerii Federației Internaționale de Gimnastică de Rusia și strategia privind revenirea sportivilor ruși în marile competiții internaționale.

MAE avertizase anterior Federația Română de Gimnastică Ritmică

Acesta este unul dintre cele mai importante elemente ale scandalului de la Cluj.

Anterior desfășurării competiției, Ministerul Afacerilor Externe a purtat o corespondență cu Federația Română de Gimnastică Ritmică și a solicitat respectuos Federației să țină cont de poziția României și să se conformeze politicii asumate la nivelul Uniunii Europene în contextul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei.

Federația condusă de Irina Deleanu a ignorat însă poziția exprimată de Ministerul Afacerilor Externe. Federația Română de Gimnastică Ritmică știa, fusese avertizată, cunoștea poziția României și pe cea a Uniunii Europene, iar cu toate acestea a mers mai departe.

A fost nevoie de intervenția primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, pentru ca drapelul și imnul Federației Ruse să nu fie utilizate în cadrul competiției internaționale organizate pe teritoriul României, iar din acel moment cazul a depășit granițele sportului.

Politica lui Watanabe și întrebările de la Cluj

Tocmai aici reapare numele lui Morinari Watanabe. Președintele FIG susținuse revenirea sportivilor ruși și urma să fie prezent la Cluj.

Federația Română de Gimnastică Ritmică ignorase anterior poziția transmisă de Ministerul Afacerilor Externe, iar autoritățile locale au fost obligate să intervină pentru a evita folosirea simbolurilor oficiale ale Federației Ruse.

Este o succesiune de evenimente care ridică întrebări legitime.

În baza căror considerente a decis conducerea FRGR să ignore poziția Ministerului Afacerilor Externe? A existat o presiune din partea structurilor sportive internaționale? A încercat Federația Română de Gimnastică Ritmică să urmeze politica promovată de conducerea FIG?

Și cât de mare este, în realitate, influența lui Morinari Watanabe asupra deciziilor luate în gimnastica europeană?

După Cluj, federațiile europene se repliază și resping la unison decizia FIG

Episodul de la Cluj nu a rămas fără consecințe.

După scandalul provocat de revenirea sportivilor ruși sub drapel și imn național, federațiile europene s-au repliat și au decis la unison să respingă direcția Federației Internaționale de Gimnastică.

Mesajul a fost clar: sportivii ruși nu trebuie să poată utiliza drapelul și imnul Federației Ruse în competițiile desfășurate în Europa.

Practic, federațiile europene s-au poziționat împotriva politicii promovate la nivelul FIG.

Este un moment extrem de important, deoarece pentru prima dată după scandalul de la Cluj politica susținută de conducerea lui Morinari Watanabe primește un răspuns colectiv din partea Europei.

Federațiile europene se repliază, analizează consecințele și resping la unison direcția FIG.

Clujul devine astfel mai mult decât locul unui incident diplomatic, transformându-se în momentul care expune ruptura dintre politica promovată de Morinari Watanabe și poziția federațiilor europene.

Cât de departe merge influența lui Morinari Watanabe?

Aceasta este, de fapt, întrebarea centrală.

Morinari Watanabe conduce una dintre cele mai importante federații sportive internaționale, a susținut revenirea sportivilor ruși, a vizitat Moscova și a avut întâlniri cu reprezentanți ai sportului rus, iar potrivit unor surse de încredere urma să participe și la competiția de la Cluj.

În același timp, Federația Română de Gimnastică Ritmică a ignorat poziția transmisă anterior de Ministerul Afacerilor Externe. A fost nevoie de intervenția primarului Emil Boc, a izbucnit un scandal internațional, iar ulterior federațiile europene au decis să respingă la unison direcția FIG privind revenirea simbolurilor naționale ale Rusiei.

Sunt prea multe elemente pentru ca episodul de la Cluj să fie tratat drept o simplă neînțelegere de regulament.

Pentru președinta Federației Române de Gimnastică Ritmică, episodul de la Cluj nu este primul care ridică semne de întrebare privind raportarea la sportul rus după declanșarea invaziei Ucrainei.

Irina Deleanu a participat la GYMNASTIKA SOLO CUP din Dubai, o competiție asociată puternic mediului gimnasticii ritmice ruse, iar în cadrul evenimentului drapelul României a fost afișat alături de drapelul Federației Ruse.

Toate acestea se întâmplau în plină agresiune militară a Rusiei împotriva Ucrainei, un război în care sportivi ucraineni au fost uciși, antrenori au murit, săli și baze sportive au fost distruse, iar mii de tineri sportivi au fost obligați să își părăsească țara.

În aceste condiții, întrebarea privind poziționarea conducerii Federației Române de Gimnastică Ritmică față de politica promovată de Morinari Watanabe devine legitimă.

Watanabe, Cluj și o întrebare la care sportul european trebuie să răspundă

Cazul de la Cluj nu mai este doar despre gimnastică ritmică.

Este despre diplomație sportivă, despre influență, despre raportul dintre federațiile internaționale și politica externă a statelor și despre limitele puterii unui președinte de federație internațională.

Morinari Watanabe a susținut revenirea Rusiei în competițiile internaționale. Federația Română de Gimnastică Ritmică a ignorat avertismentul Ministerului Afacerilor Externe, Emil Boc a fost obligat să intervină, iar după scandalul de la Cluj federațiile europene s-au repliat și au respins la unison direcția FIG.

Cât de departe merge influența lui Morinari Watanabe?

Și de ce Federația Română de Gimnastică Ritmică a ales să ignore poziția statului român într-un moment în care Europa gimnasticii avea să se întoarcă împotriva politicii promovate de conducerea FIG?

Sunt întrebări care depășesc cu mult lumea sportului.

Pentru că atunci când o federație sportivă ignoră poziția Ministerului Afacerilor Externe, provoacă intervenția autorităților locale și ajunge în centrul unui scandal internațional, nu mai vorbim doar despre sport, ci despre influență, responsabilitate și interes național.

Autor: Elvira Morar

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri