Europenii nu mai sunt optimişti în ceea ce priveşte succesul intervenţiei armate în Afganistan, i-a spus preşedintele Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, ambasadorului Statelor Unite, a informat duminică ziarul Le Soir, citând o telegramă diplomatică americană difuzată de WikiLeaks.
"Nimeni în Europa nu mai crede (într-un succes) în Afganistan", a declarat Van Rompuy în cursul unei conversaţii cu ambasadorul SUA în Belgia, Howard Gutman, la 4 ianuarie, când tocmai îşi părăsise postul de premier al Belgiei în favoarea celui de preşedinte al UE. "Vom mai rămâne în 2010 din respect pentru americani, atât", a adăugat el, subliniind că aliaţii Statelor Unite aşteptau să vadă "rezultatele la sfârşitul lui 2010". "Dar aceasta este ultima şansă", a subliniat el, potrivit telegramei redactate de Gutman. "Dacă un belgian este ucis, s-a terminat cu angajamentul belgian în Afganistan", a continuat Herman Van Rompuy, citat de Mediafax.
La 20 noiembrie, în cursul summitului lor de la Lisabona, liderii celor 28 de state ale NATO au aprobat o strategie de afganizare progresivă a operaţiunilor de luptă, prin transferul responsabilităţii militarilor afgani, începând din 2011 până în 2014.
Acest lucru nu înseamnă în principiu retragerea tuturor trupelor străine, ci numai reducerea lor.