DCNews Stiri Ucraina invită la reluarea negocierilor de pace, în contextul uciderii marţi a patru militari ai săi în Donbas

Ucraina invită la reluarea negocierilor de pace, în contextul uciderii marţi a patru militari ai săi în Donbas

Ministerul Apărării ucrainean a declarat că este bilanţul cel mai sever de victime într-o singură zi din octombrie trecut. Separatiştii au deschis focul în pofida unui armistiţiu pe care îl declaraseră, cu medierea Rusiei, luna trecută. 'Încetarea focului a durat 17 zile. Incidentul de astăzi a vizat nu doar subminarea armistiţiului, dar şi a procesului de negocieri în ansamblu', a scris Zelenski pe pagina sa de Facebook. Conflictul între trupele guvernamentale ale Kievului şi forţele susţinute de Rusia s-a soldat cu aproape 13.000 morţi din 2014 până în prezent.

Acordul de la Minsk, implicând Rusia şi Ucraina şi intermediat de Franţa şi Germania în aşa-numitul format 'Normandia' a dus la diminuarea intensităţii luptelor în 2015, deşi confruntările sporadice răpesc în continuare vieţi omeneşti. Cele patru ţări s-au întâlnit ultima oară în 2016, dar nu s-a ajuns până acum la o pace definitivă în zonă, Ucraina şi Rusia acuzându-se reciproc pentru aceasta. Astfel, Ucraina declară că Moscova nu doreşte să-şi retragă personalul militar din estul teritoriului său şi continuă să furnizeze rebelilor separatişti arme, bani şi forţe.

De cealaltă parte, Rusia susţine că Ucraina este cea care nu-şi respectă angajamentele ce decurg din acordurile de la Minsk. Acordul de la Minsk prevede ca după o încetare a focului pe teren, cele două părţi trebuie să se îndrepte spre o rezolvare paşnică a conflictului, dar numeroasele armistiţii instituite până acum au fost încălcate. Noul preşedinte ucrainean, Volodimir Zelenski, venit la putere în acest an, a promis să pună capăt conflictului şi a propus discuţii cu liderul rus Vladimir Putin pe un teren neutru. 'Astăzi, întreaga lume a văzut cine nu vrea pace', a spus Zelenski. 'De aceea, îi îndemn pe Emmanuel Macron, Angela Merkel şi Vladimir Putin să se reunească cât mai repede posibil pentru a relua negocierile', a adăugat el. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele