Ucraine susține că Rusia a mobilizat 80 de militari, patru elicoptere şi trei vehicule blindate în apropiere de satul Strilkove, în regiunea Herson, situat de cealaltă parte a frontierei administrative dintre Peninsula Crimeea şi Ucraina continentală, scrie Mediafax.
Aceasta nu este prima poziție ocupată de către forțe ruse în afara Crimeei, barajul de control de Ciongar - controlat de forțe ruse și miliții proruse - aflându-se la aproximativ un kilometru nord de \"frontiera\" administrativă dintre Crimeea si Ucraina.
\"Ministerul ucrainean de Externe declară că este vorba despre o invazie militară a Rusiei şi cere părţii ruse să-şi retragă imediat forţele militare de pe teritoriul Ucrainei\", adaugă ministerul într-un comunicat.
Ucraina precizează că \"îşi rezervă dreptul de a recurge la toate mijloacele cu scopul de a stopa invazia militară rusă\".
Ulterior, AFP a relatat că militanţi proruşi au atacat sâmbătă sediul serviciilor speciale (SBU) de la Doneţk, un bastion rusofon în estul Ucrainei, cerând eliberarea \"guvernatorului\" lor autoproclamat şi revendicând dreptul de a vota pentru alipirea regiunii la Rusia.
\"Referendum, referendum\", au scandat cele aproximativ 5.000 de persoane adunate în Piaţa Lenin, după care au pornit către sediul SBU.
Două persoane s-au urcat pe clădire pentru a îndepărta steagul ucrainean şi a-l înlocui cu un steag în culorile Rusiei cu inscripţia \"Republica Doneţk\".
Manifestanţii au cerut eliberarea lui Pavlo Gubarev, autoproclamat \"guvernator popular\" al regiunii, care a fost arestat în 6 martie, sub acuzația de \"separatism\".
\"Oamenii sunt furioşi pe poliţie şi autorităţile care îi reprimă pe contestatarii noştri\", a declarat Robert Donia, care s-a prezentat drept adjunctul lui Gubarev.
\"Ei i-au eliberat pe contestatarii de la Maidan (activişti proeuropeni care l-au îndepărtat pe Ianukovici de la putere), dar îi ţin pe-ai noştri în închisoare. De ce ar trebui să fie legea în favoarea lor?\", a declarat el pentru sursa citată.
Manifestanţii i-au dat comandantului local SBU un ultimatum de cinci minute să accepte să-l elibereze pe Gubarev. Nemulţumiţi că nu au primit niciun răspuns, unii au început să spargă ferestre, după care Donia a anunţat că a negociat eliberarea lui Gubarev pentru duminică.
\"Dacă nu-l eliberează mâine (duminică), vom reveni de două ori mai mulţi\", a spus el mulţimii.