DCNews Stiri Internațional Ucraina a cerut o întrevedere Zelenski–Putin până la finalul lui august

Ucraina a cerut o întrevedere Zelenski–Putin până la finalul lui august

Foto: Agerpres

"Prioritatea numărul unu este organizarea unei întâlniri a liderilor, a preşedinţilor", a declarat Rustem Umerov în cadrul unei conferinţe de presă, adăugând că partea ucraineană a propus organizarea "unei astfel de întâlniri înainte de sfârşitul lunii august" şi că participarea preşedinţilor american şi turc ar fi "importantă". Rusia nu a confirmat o astfel de întâlnire.

Şefii delegaţiilor ucraineană şi rusă, Rustem Umerov şi Vladimir Medinski, au avut miercuri la Istanbul o întâlnire tete-a-tete, înaintea celei de-a treia runde de tratative de pace în vederea încheierii războiului din Ucraina, notează Interfax, citată de AFP şi Reuters.

În luna mai, Ucraina şi Rusia au început să poarte discuţii directe pentru prima dată în ultimii trei ani. Până acum, negocierile au condus la un schimb pe scară largă de prizonieri de război, în cel mai recent fiind eliberaţi soldaţi sub 25 de ani şi militari grav răniţi.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele