O femeie care era cazată într-o pensiune din Gura Humorului a murit, duminică dimineață, în urma unui incendiu care a afectat unitatea de cazare, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.
Femeie de 72 de ani, decedată în incendiu. Alte șapte persoane s-au salvat
Potrivit acestora, alte șapte persoane care erau cazate în aceeași pensiune au reușit să se salveze, între care o minoră.
„Evenimentul a fost anunțat la 112 în jurul orei 5:00, iar la fața locului au intervenit gradual pompierii militari de la subunitățile Gura Humorului, Suceava, Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii SVSU Capu Câmpului și Cornu Luncii, cu 8 autospeciale de stingere, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava”, au precizat oficialii ISU.
În interiorul mansardei, pompierii militari au identificat trupul carbonizat al unei persoane care, inițial, a fost dată dispărută.
Victima este o femeie în vârstă de 72 de ani, potrivit Agerpres.
Suprafața afectată este de aproximativ 400 mp.