DCNews Stiri Turismul românesc în creştere. Orașele și stațiunile din România, tot mai căutate de turiști

Turismul românesc în creştere. Orașele și stațiunile din România, tot mai căutate de turiști

Cea mai remarcabilă creștere a fost înregistrată la capitolul înnoptărilor în structurile de cazare autorizate, care au înregistrat o majorare de 9,9% față de aprilie 2018, potrivit datelor furnizate de către Institutul Național de Statistică. 

 „Măsurile guvernamentale de stimulare a turismului au fost confirmate de creșterea numărului de turiști în România. Și în această lună, INS a comunicat noi majorări atât ale numărului de persoane care au intrat în țara noastră, cât și ale celor care s-au cazat în unitățile autorizate.  Sunt date care dovedesc faptul că reducerea semnificativă a fiscalității în sectorul turistic, acordarea voucherelor de vacanță, relaxarea condițiilor de acordare a finanțărilor pentru investițiile din turism și măsurile de susținere a sectorului balneo au fost decizii menite să dezvolte turismul românesc”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.

Aceleași creșteri impresionante au fost înregistrate și per total, de la începutul anului până la finalul lunii aprilie, când numărul înnoptărilor a crescut cu 9,1% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele