Summitul din Alaska dintre Donald Trump și Vladimir Putin a fost urmărit cu interes de întreaga lume, nu doar pentru mizele politice, ci și pentru semnalele transmise prin gesturile celor doi lideri. Profilerul Paul Herinean a explicat că întâlnirea a scos în evidență un joc de putere permanent între Statele Unite și Rusia, dar mai ales între personalitățile extrem de diferite ale celor doi președinți.
"În permanență discutăm despre un joc de putere între Rusia și SUA, cu atât mai mult între Vladimir Putin și Donald Trump, președintele american fiind fascinat de putere. Chiar din propriile declarații știm că respectă liderii puternici. Pentru a putea negocia cu Donald Trump este nevoie să ai o poziție puternică, să fii consecvent, să nu cedezi, să faci toate acele lucruri care sunt specifice unui bun negociator pentru că foarte mult din ceea ce face Donald Trump este și teatru. Donald Trump este un actor politic desăvârșit. În același timp, să nu uităm de background-ul său economic, de faptul că este un om de afaceri și că vede relațiile interpersonale, mai mult ca orice, aproape exclusiv printr-o notă și o arhitectură tranzacțională: "aleg ceea ce își ofer în funcție de ceea ce primesc întotdeauna" - și nici măcar nu încearcă să ascundă acest lucru”.", ne-a explicat profilerul Paul Herinean.
Ce se ascunde în spatele reacției lui Vladimir Putin la adresa jurnaliștilor
Întrebat despre reacția lui Vladimir Putin la întrebările jurnaliștilor, profilerul a arătat că liderul de la Kremlin și-a construit cu grijă gesturile și expresiile faciale.
"Reacția lui Vladimir Putin la adresa jurnaliștilor a fost regizată. A fost foarte ușor de anticipat că vor apărea aceste întrebări, nu neapărat incomode, cât mai mult legitime, legate de victimele din Ucraina. Era un aspect anticipat de către Vladimir Putin. Deci nu a fost o surpriză pentru el, iar reacțiile sale, deși situația este dramatică și contextul este unul dramatic, vorbim despre pierderi de vieți omenești, el reușește să ducă jocul acesta de comunicare într-o zonă ludică, inclusiv prin micro-expresii, prin mimica feței. Când zâmbește, când își lasă colțurile gurii în jos, ca și semn de dezamăgire, se preface că nu aude întrebările, iar apoi chiar duce mâinile la gură, într-o încercare non-verbală de a transmite faptul că el nu aude. Din punctul meu de vedere este regie 100%", a mai spus Paul Herinean.
Foto: Capturi video Youtube
"Singurul lucru neregizat de la summitul din Alaska"
L-am întrebat pe Paul Herinean și despre gestul neobișnuit al lui Vladimir Putin de a accepta să meargă la summit cu limuzina președintelui Donald Trump. Profilerul a explicat că acesta a fost probabil singurul moment spontan al întâlnirii. Herinean a subliniat că limbajul nonverbal al lui Putin arată surprinderea sa și că scena nu fusese planificată din timp.
"Avem niște indicatori nonverbali care ne arată că foarte probabil unul dintre puținele sau poate chiar singurul lucru neregizat de către cei doi și de către echipele celor doi este acest drum cu limuzina. Indicatorii nonverbali sunt:
- În momentul în care coboară de pe podiumul acela, Vladimir Putin ridică din umeri și arată palmele. Ambele palme sunt la vedere. Donald Trump îi pune ulterior mâna pe spate și îi zice: "După tine, te rog". Umerii ridicați și palmele la vedere - ambii indicatori coroborați împreună ne arată o ușoară surpriză și faptul că nu a fost un moment de care Vladimir Putin să știe anterior.
- Mai mult, coboară treptele, merge la limuzină, trece pe lângă ușă, ușa deschisă în care de regulă el s-ar fi urcat, doar că nu mai este limuzina lui, ci este limuzina lui Donald Trump, iar în acel moment avem un indicator nonverbal de anxietate - mâna la nas. Putin își lasă ușor capul în jos și duce mâna dreaptă la nas, ceea ce din nou ne arată că foarte probabil că acțiunea nu a fost regizată, adică a aflat doar cu câteva secunde înainte, în momentul în care Donald Trump l-a invitat să facă drumul acesta împreună", a explicat profilerul.
Foto: Captură video Youtube